Salut! Va Vom fi foarte recunoscatori daca ati difuza pe postul DVS careva melodii din repertoriul interpretei de muzica usoara Natalia Boboc. Mersi anticipat!
Mi-ai fost vecin... Mi-ai fost vecin si cumsecade Nu ne-am certat, nu ne-am batut Mi-ai fost prieten, chiar ca frate... De ce n-ai spus ca sunt pierdut?
Aveam incredere in tine! Si nu stiu alti vecini la fel... Stiai de Dumnezeu prea bine! De ce n-ai spus nimic de El?
Vecine bun, vecine draga, O vorba doar de mi-ai fi spus Ce feicit as fi in slava Si cum ti-as multumi de sus!...
Dar...vai...ai stat pe-aceeasi strada Si ma stiai ca-s pacatos Stiai ca n-aveam mantuirea Si din pedeapsa nu m-ai scos!
Cand te chemam la bautura Spuneai ca esti prea ocupat... De ce n-ai spus atunci in fata Ca ce faceam era pacat?
Daca veneam tarziu acasa Dadeai din cap cand ma vedeai Puteam sa strig, sa cant, sa urlu... Tu tot nimica nu spuneai!
Si ma gandeam... Vecin ca tine, in toata lumea nu gasesc! E bun, simpatic, nu se cearta... Cu-asa vecin...sa tot traiesc!
Ai vrut sa fii doar cumsecade Doar respectat si bun vecin... Dar tu...mergeai pe calea dreapta Iar eu...pe drumul de venin!
Nimic acum nu mai pot face... Primesc pedeapsa mea in iad! Dar nu uita ca sunt aicea Pentru ca m-ai lasat mereu sa cad!
Sa spui de-acum la toti sa stie Ca esti salvat si mantuit Sa nu faci cum mi-ai facut mie... S-ascunzi ca esti un pocait!
Te plimbi prin cimitir... privind îngândurat La placile de marmură de pe morminte... Te uiţi la date... când... şi cine... e îngropat... La pozele-n granit... de ani şi vremuri prăfuite...
...Tu atent priveşti... şi a mea fotografie... Stai!... nu pleca!... opreşte-te... aici în faţă Eu astăzi vreau să-ţi spun: Există veşnicie!... Să ştii, amicul meu, că după moarte... este viaţă.
Ştiu!... multe întrebări roiesc în mintea ta... Simţind cum trec fiorii răcoroşi prin tine Când te gândeşti că în orice vreme s-ar putea Chiar tu, frumos şi tânăr... să fii vecin cu mine...
Încet păşeşti... tăcut şi frământat de gânduri... Privit de ochii reci ... din piatra şlefuită Şi printre mormintele aliniate în rânduri Tu trist te duci, cu o durere-n suflet negrăită...
Nu te grăbi... aici sub stratul de pământ Zace în putrezire... un fost om... ca tine... Eu sunt mort, tu încă viu... ascultă al meu cuvânt! Pocăieşte-te!!!... ca să nu ajungi în iad... ca mine...
Îţi este frică?... Ştiu!... căci moartea e reală... Căci nici un om nicicând n-a fost de ea scutit Va fi o zi când Dumnezeu va cere socoteala Pentru toate faptele şi zilele ce le-ai trăit...
Toate-s până aici... şi slava... şi puterea... Nu vei lua nimic!... Iar acei ce azi te plâng... Chiar peste noapte... îţi vor împărţi averea Ca mai apoi şi tu... să fii dat uitării în curând.
Nu te mai bizui pe filozofii... de-o clipă... Pe acei... ce sunt şi ei ca tine muritori... O viaţă ai... ascultă-mă... nu fă din ea risipă Destinul tău e cerul... nu iadul cel îngrozitor...
Prietene!...tu eşti numai un simplu musafir... Eşti un drumeţ, eşti doar o umbră trecătoare... Ce vei face atunci?... când ţi se va rupe-al vieţii fir Şi-n zvon de clopote... se va sfârşi a ta suflare...
Fii foarte atent!... i-a bine seama cum trăieşti... Căci un suflet ai preascump... nemuritor şi viu... Opreşte-te acum!... fă-ţi timp ca să ţi-l mântuieşti Ca nu cumva să spui... aş vrea, dar este prea târziu...
Pocăieşte-te!!!... Azi e timpul cel mai potrivit... Nu mai zăbovi, salvează-ţi viaţa, dragul meu Doar prin Isus!... prin jertfa Lui tu poţi fi mântuit. M-ai înţeles?.. Acum, du-te... împacă-te cu Dumnezeu...
...Într-un accident pe o stradă de un automobil lovită Din întâmplare, o tânără în floarea vieţii jos căzuse Însângerată… cu picioarele şi mâinile grozav zdrobite De-abia suflând, în grabă mare la spital fuse-se dusă.
…Nici o nădejde nu-i… şopti-ră doctorii în halate albe Ea moare negreşit... poate va trăi doar până dimineaţă Şi chiar atunci urechea îi prinse cuvintele acelea slabe Şi înţelese-se în mintea ei căci azi i se sfârşeşte viaţa.
…Vă rog trimiteţi după mama ea abia-abia şoptise… Cât mai repede să se grăbiască… chiar acum să vină Şi mamă-sa întrând în pragul uşii fără vlagă se oprise Simţind în inimă o frică amară… şi tot odată şi o vină.
Vino mai aproape mamă... eu voi muri în această seară Mamă dragă… m-ai învăţat frumos să joc şi să dansez… Frumos să mă îmbrac, ştiu bine la pian să cânt şi la vioară Dar uită-te, eu mor… spune-mi cu ce acum mă asigurezi.
Grozav mi-e frică mamă, iar de Dumnezeu nimic nu ştiu Sunt tânără… răspunde-mi, veşnicia cum să mi-o petrec Mi-ai spus: i-a tot ce poţi acum din viaţă până nu-i târziu Dar nu m-ai învăţat să mor şi eu, ca un abur astăzi trec...
…Un strigat lung… plin de spaimă, frică şi de deznădejde… S-a rupt din pieptul aşa de tânăr… ce a rămas neânsufleţit Iar mamă-sa îngrozită, plângând la toţi din jurul ei priveşte Un cuvânt de alin dorea, dar nimeni nu i-a spus atunci nimic.
Noi lăudăm pe mame şi desigur că ele aceasta chiar merită Ne bucurăm şi fericiţi sântem că mamele ne sunt comoară Numai aceea-i mamă bună ce are viaţa în Dumnezeu trăită Şi pe copiii ei i-a învăţat cum să trăiască... şi cum să moară…
... Ce mai aştepţi din viaţă ? ... În ochii tăi se vede oboseala Slăbit eşti de puteri cu părul alb Ai îmbătrânit... abia mai mergi Eşti neputincios... te lupţi cu boala Iar viaţa nu mai are nici un gust Şi simţi că eşti din zi în zi mai slab...
... Ce mai aştepţi din viaţă ? ... Mănunchiul zilelor uşor s-au scurs Şi îngândurat... îţi încreţeşti privirea... Privind în urma anilor ce au trecut. Când la răscruci de drumuri eşti ajuns Cu al tău suflet gol... pustiu şi trist... Ca în final tu să-ţi culegi dezamăgirea...
... Ce mai aştepţi din viaţă ? ... Iubitul meu... ea este veşnică şi vie În ceruri şi pentru tine-i pregătită Iar dacă tu din viaţă... moarte aştepţi Te-ai înşelat... eşti pierdut pe vecie... Şi-n deznădejde atunci tu vei plânge Căci fără rost ţi-a fost viaţa ta trăită...
... Ce mai aştepţi din viaţă ? ... Numai în Hristos tu vei găsi Iubirea Cu El să fii în veşnicie te aşteaptă Grăbeşte-te…să nu fie atunci prea târziu Astăzi ai şansa să primeşti mântuirea Ca să păşeşti din moarte… spre Viaţă… E clipa azi să aleji. Acum sau niciodată.
Opreşte-te! Auzi femeie? De ce nu vrei să laşi ca copilaşul tău să vadă viaţa?... Să asculte ciripit de păsări şi cântecul la nai în frumuseţea florilor de primăvară Ca să se bucure şi el de răsăritul soarelui de lumina zorilor în fiecare dimineaţă Şi să priviască norii argintii ce lin plutesc într-un amurg sublim, frumos de seară...
Ce gând mârşav... femeie! Chiar copilaşul tău ce-l porţi în tine tu vrei să nu se nască? Tu vrei să-l omori? Cum poţi spune nu e nimic, aruncă-ţi cuţitul rece al morţii din mână! Copilul acesta este aşa de mic şi plăpând şi n-are putere sărmanul să te oprească... Ascultă femeie! Auzi? El are suflare şi viaţă... el plânge şi suferă... este parte din tine!
Opreşte-te! N-ai putea tu oare să împărtăşeşti cu copilaşul tău gingaş a ta iubire? Căldura inimii din pieptul tău să-i dăruieşti şi un colţişor cât de micuţ la masa ta? În braţele tale duioase de mamă să-l strângi pe acel ce-ţi va aduce în viaţa ta fericire Şi un cântec de dor românesc în şoaptă să-i cânţi şi să-l mângâi atunci când îl vei legăna...
Opreşte-te! De unde poţi tu, femeie să ştii.. poate chiar pruncul tău va fi şi nu altul Un celebru savant sau poate un pictor vestit poate chiar un poiet cu un mare renume... Poate un Mihai Eminescu sau un Alexandri şi atunci va vorbi despre el tot pământul Dar tu bine să ştii că de astăzi totul depinde doar numai şi numai femeie... de tine...
Opreşte-te! Auzi? Întoarce-te la Dumnezeu din drumul tău cu învăţături stricate Ce astăzi bântuie prin lume într-un ambalaj frumos... dar cu urmări distrugătoare... De ce vrei zile negre de coşmar cu remuşcări de cuget în bezna veşniciei zbuciumate În chinuri nesfârşite să ajungi... în plâns şi bocet şi-n lacrimi de dureri a morţii îngrozitoare...
Opreşte-te! Femeie! Doar numai ţie-ţi este dat să fii o mamă ce aduce în lume viaţă... Să răspândeşti în jur mireasma dragostei curate căldura şi parfumul florilor de trandafiri... Ascultă! Auzi? Nu-l omorî căci el îţi va mângâia obrajii tăi şi ochii la adâncă bătrneţe... Şi-ţi va cânta cântarea tainicei iubiri divine ce curge din izvorul sfânt a marelor iubiri...
Apari un prunc scăldat de cânt şi soare Începi cu zâmbet frăgeziu de mai Inspiri în jur viaţă şi vigoare Vezi tot întinsu-n strălucit alai. Pe nesimţite izbucneşti în freamăt Zglobiu şi de cunoaştere setos. Dar prin răstimpi, al clopotului dangăt Îţi sună blând momentul preţios
Începi să-nfrunţi prin viforul vieţii Cu pieptul tremurând prin vijelii. Te prăbuşeşti când zorii dimineţii Sunt înghiţiţi de norii plumburii. Te-ntrebi: rămâne omul numai tină? Un chip uitat şi stins într-un album? Dar zbuciumul, durerea şi-orice vină Vor trece ca şi colbul de pe drum?
Să lupţi cu răul e inacceptabil. Prea-i mic mănunchiul anilor de vis... Şi totuşi! Ai ceva inestimabil! E sufletul, ce vrea în paradis. Şi ce ţi-ar folosi averea lumii Când scopul sfânt e să ţi-l mântuieşti? Să-l aperi de tentaţiile humii Ca în final s-ajungi în slăvi cereşti?
Nu te gândeşti că anii vieţii zboară? De ce zoreşti în tot ce-i efemer? De ce-l condamni ca să rămân-afară? De ce nu vrei să locuiască-n cer? Opreşte-te! Căci viaţa ta apune. De vrei să fii cu Cel ce-i veşnic viu, Slujeşte-I azi, nu-n ziua când vei spune: Aş vrea, dar e târziu, e prea târziu!
Salut! Va Vom fi foarte recunoscatori daca ati difuza pe postul DVS careva melodii din repertoriul interpretei de muzica usoara Natalia Boboc. Mersi anticipat!
RăspundețiȘtergereMi-ai fost vecin...
RăspundețiȘtergereMi-ai fost vecin si cumsecade
Nu ne-am certat, nu ne-am batut
Mi-ai fost prieten, chiar ca frate...
De ce n-ai spus ca sunt pierdut?
Aveam incredere in tine!
Si nu stiu alti vecini la fel...
Stiai de Dumnezeu prea bine!
De ce n-ai spus nimic de El?
Vecine bun, vecine draga,
O vorba doar de mi-ai fi spus
Ce feicit as fi in slava
Si cum ti-as multumi de sus!...
Dar...vai...ai stat pe-aceeasi strada
Si ma stiai ca-s pacatos
Stiai ca n-aveam mantuirea
Si din pedeapsa nu m-ai scos!
Cand te chemam la bautura
Spuneai ca esti prea ocupat...
De ce n-ai spus atunci in fata
Ca ce faceam era pacat?
Daca veneam tarziu acasa
Dadeai din cap cand ma vedeai
Puteam sa strig, sa cant, sa urlu...
Tu tot nimica nu spuneai!
Si ma gandeam...
Vecin ca tine, in toata lumea nu gasesc!
E bun, simpatic, nu se cearta...
Cu-asa vecin...sa tot traiesc!
Ai vrut sa fii doar cumsecade
Doar respectat si bun vecin...
Dar tu...mergeai pe calea dreapta
Iar eu...pe drumul de venin!
Nimic acum nu mai pot face...
Primesc pedeapsa mea in iad!
Dar nu uita ca sunt aicea
Pentru ca m-ai lasat mereu sa cad!
Sa spui de-acum la toti sa stie
Ca esti salvat si mantuit
Sa nu faci cum mi-ai facut mie...
S-ascunzi ca esti un pocait!
Te plimbi prin cimitir... privind îngândurat
RăspundețiȘtergereLa placile de marmură de pe morminte...
Te uiţi la date... când... şi cine... e îngropat...
La pozele-n granit... de ani şi vremuri prăfuite...
...Tu atent priveşti... şi a mea fotografie...
Stai!... nu pleca!... opreşte-te... aici în faţă
Eu astăzi vreau să-ţi spun: Există veşnicie!...
Să ştii, amicul meu, că după moarte... este viaţă.
Ştiu!... multe întrebări roiesc în mintea ta...
Simţind cum trec fiorii răcoroşi prin tine
Când te gândeşti că în orice vreme s-ar putea
Chiar tu, frumos şi tânăr... să fii vecin cu mine...
Încet păşeşti... tăcut şi frământat de gânduri...
Privit de ochii reci ... din piatra şlefuită
Şi printre mormintele aliniate în rânduri
Tu trist te duci, cu o durere-n suflet negrăită...
Nu te grăbi... aici sub stratul de pământ
Zace în putrezire... un fost om... ca tine...
Eu sunt mort, tu încă viu... ascultă al meu cuvânt!
Pocăieşte-te!!!... ca să nu ajungi în iad... ca mine...
Îţi este frică?... Ştiu!... căci moartea e reală...
Căci nici un om nicicând n-a fost de ea scutit
Va fi o zi când Dumnezeu va cere socoteala
Pentru toate faptele şi zilele ce le-ai trăit...
Toate-s până aici... şi slava... şi puterea...
Nu vei lua nimic!... Iar acei ce azi te plâng...
Chiar peste noapte... îţi vor împărţi averea
Ca mai apoi şi tu... să fii dat uitării în curând.
Nu te mai bizui pe filozofii... de-o clipă...
Pe acei... ce sunt şi ei ca tine muritori...
O viaţă ai... ascultă-mă... nu fă din ea risipă
Destinul tău e cerul... nu iadul cel îngrozitor...
Prietene!...tu eşti numai un simplu musafir...
Eşti un drumeţ, eşti doar o umbră trecătoare...
Ce vei face atunci?... când ţi se va rupe-al vieţii fir
Şi-n zvon de clopote... se va sfârşi a ta suflare...
Fii foarte atent!... i-a bine seama cum trăieşti...
Căci un suflet ai preascump... nemuritor şi viu...
Opreşte-te acum!... fă-ţi timp ca să ţi-l mântuieşti
Ca nu cumva să spui... aş vrea, dar este prea târziu...
Pocăieşte-te!!!... Azi e timpul cel mai potrivit...
Nu mai zăbovi, salvează-ţi viaţa, dragul meu
Doar prin Isus!... prin jertfa Lui tu poţi fi mântuit.
M-ai înţeles?.. Acum, du-te... împacă-te cu Dumnezeu...
*******
RăspundețiȘtergere...Într-un accident pe o stradă de un automobil lovită
Din întâmplare, o tânără în floarea vieţii jos căzuse
Însângerată… cu picioarele şi mâinile grozav zdrobite
De-abia suflând, în grabă mare la spital fuse-se dusă.
…Nici o nădejde nu-i… şopti-ră doctorii în halate albe
Ea moare negreşit... poate va trăi doar până dimineaţă
Şi chiar atunci urechea îi prinse cuvintele acelea slabe
Şi înţelese-se în mintea ei căci azi i se sfârşeşte viaţa.
…Vă rog trimiteţi după mama ea abia-abia şoptise…
Cât mai repede să se grăbiască… chiar acum să vină
Şi mamă-sa întrând în pragul uşii fără vlagă se oprise
Simţind în inimă o frică amară… şi tot odată şi o vină.
Vino mai aproape mamă... eu voi muri în această seară
Mamă dragă… m-ai învăţat frumos să joc şi să dansez…
Frumos să mă îmbrac, ştiu bine la pian să cânt şi la vioară
Dar uită-te, eu mor… spune-mi cu ce acum mă asigurezi.
Grozav mi-e frică mamă, iar de Dumnezeu nimic nu ştiu
Sunt tânără… răspunde-mi, veşnicia cum să mi-o petrec
Mi-ai spus: i-a tot ce poţi acum din viaţă până nu-i târziu
Dar nu m-ai învăţat să mor şi eu, ca un abur astăzi trec...
…Un strigat lung… plin de spaimă, frică şi de deznădejde…
S-a rupt din pieptul aşa de tânăr… ce a rămas neânsufleţit
Iar mamă-sa îngrozită, plângând la toţi din jurul ei priveşte
Un cuvânt de alin dorea, dar nimeni nu i-a spus atunci nimic.
Noi lăudăm pe mame şi desigur că ele aceasta chiar merită
Ne bucurăm şi fericiţi sântem că mamele ne sunt comoară
Numai aceea-i mamă bună ce are viaţa în Dumnezeu trăită
Şi pe copiii ei i-a învăţat cum să trăiască... şi cum să moară…
* * *
RăspundețiȘtergere... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
În ochii tăi se vede oboseala
Slăbit eşti de puteri cu părul alb
Ai îmbătrânit... abia mai mergi
Eşti neputincios... te lupţi cu boala
Iar viaţa nu mai are nici un gust
Şi simţi că eşti din zi în zi mai slab...
... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
Mănunchiul zilelor uşor s-au scurs
Şi îngândurat... îţi încreţeşti privirea...
Privind în urma anilor ce au trecut.
Când la răscruci de drumuri eşti ajuns
Cu al tău suflet gol... pustiu şi trist...
Ca în final tu să-ţi culegi dezamăgirea...
... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
Iubitul meu... ea este veşnică şi vie
În ceruri şi pentru tine-i pregătită
Iar dacă tu din viaţă... moarte aştepţi
Te-ai înşelat... eşti pierdut pe vecie...
Şi-n deznădejde atunci tu vei plânge
Căci fără rost ţi-a fost viaţa ta trăită...
... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
Numai în Hristos tu vei găsi Iubirea
Cu El să fii în veşnicie te aşteaptă
Grăbeşte-te…să nu fie atunci prea târziu
Astăzi ai şansa să primeşti mântuirea
Ca să păşeşti din moarte… spre Viaţă…
E clipa azi să aleji. Acum sau niciodată.
... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
* * * * * * *
Opreşte-te! Auzi femeie? De ce nu vrei
RăspundețiȘtergeresă laşi ca copilaşul tău să vadă viaţa?...
Să asculte ciripit de păsări şi cântecul la nai
în frumuseţea florilor de primăvară
Ca să se bucure şi el de răsăritul soarelui
de lumina zorilor în fiecare dimineaţă
Şi să priviască norii argintii ce lin plutesc
într-un amurg sublim, frumos de seară...
Ce gând mârşav... femeie! Chiar copilaşul tău
ce-l porţi în tine tu vrei să nu se nască?
Tu vrei să-l omori? Cum poţi spune nu e nimic,
aruncă-ţi cuţitul rece al morţii din mână!
Copilul acesta este aşa de mic şi plăpând
şi n-are putere sărmanul să te oprească...
Ascultă femeie! Auzi? El are suflare şi viaţă...
el plânge şi suferă... este parte din tine!
Opreşte-te! N-ai putea tu oare să împărtăşeşti
cu copilaşul tău gingaş a ta iubire?
Căldura inimii din pieptul tău să-i dăruieşti
şi un colţişor cât de micuţ la masa ta?
În braţele tale duioase de mamă să-l strângi
pe acel ce-ţi va aduce în viaţa ta fericire
Şi un cântec de dor românesc în şoaptă să-i cânţi
şi să-l mângâi atunci când îl vei legăna...
Opreşte-te! De unde poţi tu, femeie să ştii..
poate chiar pruncul tău va fi şi nu altul
Un celebru savant sau poate un pictor vestit
poate chiar un poiet cu un mare renume...
Poate un Mihai Eminescu sau un Alexandri
şi atunci va vorbi despre el tot pământul
Dar tu bine să ştii că de astăzi totul depinde
doar numai şi numai femeie... de tine...
Opreşte-te! Auzi? Întoarce-te la Dumnezeu
din drumul tău cu învăţături stricate
Ce astăzi bântuie prin lume într-un ambalaj
frumos... dar cu urmări distrugătoare...
De ce vrei zile negre de coşmar cu remuşcări
de cuget în bezna veşniciei zbuciumate
În chinuri nesfârşite să ajungi... în plâns şi bocet
şi-n lacrimi de dureri a morţii îngrozitoare...
Opreşte-te! Femeie! Doar numai ţie-ţi este dat
să fii o mamă ce aduce în lume viaţă...
Să răspândeşti în jur mireasma dragostei curate
căldura şi parfumul florilor de trandafiri...
Ascultă! Auzi? Nu-l omorî căci el îţi va mângâia
obrajii tăi şi ochii la adâncă bătrneţe...
Şi-ţi va cânta cântarea tainicei iubiri divine
ce curge din izvorul sfânt a marelor iubiri...
Opreşte-te! Auzi?
*******
Apari un prunc scăldat de cânt şi soare
RăspundețiȘtergereÎncepi cu zâmbet frăgeziu de mai
Inspiri în jur viaţă şi vigoare
Vezi tot întinsu-n strălucit alai.
Pe nesimţite izbucneşti în freamăt
Zglobiu şi de cunoaştere setos.
Dar prin răstimpi, al clopotului dangăt
Îţi sună blând momentul preţios
Începi să-nfrunţi prin viforul vieţii
Cu pieptul tremurând prin vijelii.
Te prăbuşeşti când zorii dimineţii
Sunt înghiţiţi de norii plumburii.
Te-ntrebi: rămâne omul numai tină?
Un chip uitat şi stins într-un album?
Dar zbuciumul, durerea şi-orice vină
Vor trece ca şi colbul de pe drum?
Să lupţi cu răul e inacceptabil.
Prea-i mic mănunchiul anilor de vis...
Şi totuşi! Ai ceva inestimabil!
E sufletul, ce vrea în paradis.
Şi ce ţi-ar folosi averea lumii
Când scopul sfânt e să ţi-l mântuieşti?
Să-l aperi de tentaţiile humii
Ca în final s-ajungi în slăvi cereşti?
Nu te gândeşti că anii vieţii zboară?
De ce zoreşti în tot ce-i efemer?
De ce-l condamni ca să rămân-afară?
De ce nu vrei să locuiască-n cer?
Opreşte-te! Căci viaţa ta apune.
De vrei să fii cu Cel ce-i veşnic viu,
Slujeşte-I azi, nu-n ziua când vei spune:
Aş vrea, dar e târziu, e prea târziu!