Radio Albena

7 comentarii:

  1. Salut! Va Vom fi foarte recunoscatori daca ati difuza pe postul DVS careva melodii din repertoriul interpretei de muzica usoara Natalia Boboc. Mersi anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-ai fost vecin...
    Mi-ai fost vecin si cumsecade
    Nu ne-am certat, nu ne-am batut
    Mi-ai fost prieten, chiar ca frate...
    De ce n-ai spus ca sunt pierdut?

    Aveam incredere in tine!
    Si nu stiu alti vecini la fel...
    Stiai de Dumnezeu prea bine!
    De ce n-ai spus nimic de El?

    Vecine bun, vecine draga,
    O vorba doar de mi-ai fi spus
    Ce feicit as fi in slava
    Si cum ti-as multumi de sus!...

    Dar...vai...ai stat pe-aceeasi strada
    Si ma stiai ca-s pacatos
    Stiai ca n-aveam mantuirea
    Si din pedeapsa nu m-ai scos!

    Cand te chemam la bautura
    Spuneai ca esti prea ocupat...
    De ce n-ai spus atunci in fata
    Ca ce faceam era pacat?

    Daca veneam tarziu acasa
    Dadeai din cap cand ma vedeai
    Puteam sa strig, sa cant, sa urlu...
    Tu tot nimica nu spuneai!

    Si ma gandeam...
    Vecin ca tine, in toata lumea nu gasesc!
    E bun, simpatic, nu se cearta...
    Cu-asa vecin...sa tot traiesc!

    Ai vrut sa fii doar cumsecade
    Doar respectat si bun vecin...
    Dar tu...mergeai pe calea dreapta
    Iar eu...pe drumul de venin!

    Nimic acum nu mai pot face...
    Primesc pedeapsa mea in iad!
    Dar nu uita ca sunt aicea
    Pentru ca m-ai lasat mereu sa cad!

    Sa spui de-acum la toti sa stie
    Ca esti salvat si mantuit
    Sa nu faci cum mi-ai facut mie...
    S-ascunzi ca esti un pocait!

    RăspundețiȘtergere
  3. Te plimbi prin cimitir... privind îngândurat
    La placile de marmură de pe morminte...
    Te uiţi la date... când... şi cine... e îngropat...
    La pozele-n granit... de ani şi vremuri prăfuite...

    ...Tu atent priveşti... şi a mea fotografie...
    Stai!... nu pleca!... opreşte-te... aici în faţă
    Eu astăzi vreau să-ţi spun: Există veşnicie!...
    Să ştii, amicul meu, că după moarte... este viaţă.

    Ştiu!... multe întrebări roiesc în mintea ta...
    Simţind cum trec fiorii răcoroşi prin tine
    Când te gândeşti că în orice vreme s-ar putea
    Chiar tu, frumos şi tânăr... să fii vecin cu mine...

    Încet păşeşti... tăcut şi frământat de gânduri...
    Privit de ochii reci ... din piatra şlefuită
    Şi printre mormintele aliniate în rânduri
    Tu trist te duci, cu o durere-n suflet negrăită...

    Nu te grăbi... aici sub stratul de pământ
    Zace în putrezire... un fost om... ca tine...
    Eu sunt mort, tu încă viu... ascultă al meu cuvânt!
    Pocăieşte-te!!!... ca să nu ajungi în iad... ca mine...

    Îţi este frică?... Ştiu!... căci moartea e reală...
    Căci nici un om nicicând n-a fost de ea scutit
    Va fi o zi când Dumnezeu va cere socoteala
    Pentru toate faptele şi zilele ce le-ai trăit...

    Toate-s până aici... şi slava... şi puterea...
    Nu vei lua nimic!... Iar acei ce azi te plâng...
    Chiar peste noapte... îţi vor împărţi averea
    Ca mai apoi şi tu... să fii dat uitării în curând.

    Nu te mai bizui pe filozofii... de-o clipă...
    Pe acei... ce sunt şi ei ca tine muritori...
    O viaţă ai... ascultă-mă... nu fă din ea risipă
    Destinul tău e cerul... nu iadul cel îngrozitor...

    Prietene!...tu eşti numai un simplu musafir...
    Eşti un drumeţ, eşti doar o umbră trecătoare...
    Ce vei face atunci?... când ţi se va rupe-al vieţii fir
    Şi-n zvon de clopote... se va sfârşi a ta suflare...

    Fii foarte atent!... i-a bine seama cum trăieşti...
    Căci un suflet ai preascump... nemuritor şi viu...
    Opreşte-te acum!... fă-ţi timp ca să ţi-l mântuieşti
    Ca nu cumva să spui... aş vrea, dar este prea târziu...

    Pocăieşte-te!!!... Azi e timpul cel mai potrivit...
    Nu mai zăbovi, salvează-ţi viaţa, dragul meu
    Doar prin Isus!... prin jertfa Lui tu poţi fi mântuit.
    M-ai înţeles?.. Acum, du-te... împacă-te cu Dumnezeu...

    *******

    RăspundețiȘtergere


  4. ...Într-un accident pe o stradă de un automobil lovită
    Din întâmplare, o tânără în floarea vieţii jos căzuse
    Însângerată… cu picioarele şi mâinile grozav zdrobite
    De-abia suflând, în grabă mare la spital fuse-se dusă.

    …Nici o nădejde nu-i… şopti-ră doctorii în halate albe
    Ea moare negreşit... poate va trăi doar până dimineaţă
    Şi chiar atunci urechea îi prinse cuvintele acelea slabe
    Şi înţelese-se în mintea ei căci azi i se sfârşeşte viaţa.

    …Vă rog trimiteţi după mama ea abia-abia şoptise…
    Cât mai repede să se grăbiască… chiar acum să vină
    Şi mamă-sa întrând în pragul uşii fără vlagă se oprise
    Simţind în inimă o frică amară… şi tot odată şi o vină.

    Vino mai aproape mamă... eu voi muri în această seară
    Mamă dragă… m-ai învăţat frumos să joc şi să dansez…
    Frumos să mă îmbrac, ştiu bine la pian să cânt şi la vioară
    Dar uită-te, eu mor… spune-mi cu ce acum mă asigurezi.

    Grozav mi-e frică mamă, iar de Dumnezeu nimic nu ştiu
    Sunt tânără… răspunde-mi, veşnicia cum să mi-o petrec
    Mi-ai spus: i-a tot ce poţi acum din viaţă până nu-i târziu
    Dar nu m-ai învăţat să mor şi eu, ca un abur astăzi trec...

    …Un strigat lung… plin de spaimă, frică şi de deznădejde…
    S-a rupt din pieptul aşa de tânăr… ce a rămas neânsufleţit
    Iar mamă-sa îngrozită, plângând la toţi din jurul ei priveşte
    Un cuvânt de alin dorea, dar nimeni nu i-a spus atunci nimic.

    Noi lăudăm pe mame şi desigur că ele aceasta chiar merită
    Ne bucurăm şi fericiţi sântem că mamele ne sunt comoară
    Numai aceea-i mamă bună ce are viaţa în Dumnezeu trăită
    Şi pe copiii ei i-a învăţat cum să trăiască... şi cum să moară…

    * * *

    RăspundețiȘtergere






  5. ... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
    În ochii tăi se vede oboseala
    Slăbit eşti de puteri cu părul alb
    Ai îmbătrânit... abia mai mergi
    Eşti neputincios... te lupţi cu boala
    Iar viaţa nu mai are nici un gust
    Şi simţi că eşti din zi în zi mai slab...

    ... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
    Mănunchiul zilelor uşor s-au scurs
    Şi îngândurat... îţi încreţeşti privirea...
    Privind în urma anilor ce au trecut.
    Când la răscruci de drumuri eşti ajuns
    Cu al tău suflet gol... pustiu şi trist...
    Ca în final tu să-ţi culegi dezamăgirea...

    ... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
    Iubitul meu... ea este veşnică şi vie
    În ceruri şi pentru tine-i pregătită
    Iar dacă tu din viaţă... moarte aştepţi
    Te-ai înşelat... eşti pierdut pe vecie...
    Şi-n deznădejde atunci tu vei plânge
    Căci fără rost ţi-a fost viaţa ta trăită...

    ... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...
    Numai în Hristos tu vei găsi Iubirea
    Cu El să fii în veşnicie te aşteaptă
    Grăbeşte-te…să nu fie atunci prea târziu
    Astăzi ai şansa să primeşti mântuirea
    Ca să păşeşti din moarte… spre Viaţă…
    E clipa azi să aleji. Acum sau niciodată.

    ... Ce mai aştepţi din viaţă ? ...

    * * * * * * *

    RăspundețiȘtergere
  6. Opreşte-te! Auzi femeie? De ce nu vrei
    să laşi ca copilaşul tău să vadă viaţa?...
    Să asculte ciripit de păsări şi cântecul la nai
    în frumuseţea florilor de primăvară
    Ca să se bucure şi el de răsăritul soarelui
    de lumina zorilor în fiecare dimineaţă
    Şi să priviască norii argintii ce lin plutesc
    într-un amurg sublim, frumos de seară...

    Ce gând mârşav... femeie! Chiar copilaşul tău
    ce-l porţi în tine tu vrei să nu se nască?
    Tu vrei să-l omori? Cum poţi spune nu e nimic,
    aruncă-ţi cuţitul rece al morţii din mână!
    Copilul acesta este aşa de mic şi plăpând
    şi n-are putere sărmanul să te oprească...
    Ascultă femeie! Auzi? El are suflare şi viaţă...
    el plânge şi suferă... este parte din tine!

    Opreşte-te! N-ai putea tu oare să împărtăşeşti
    cu copilaşul tău gingaş a ta iubire?
    Căldura inimii din pieptul tău să-i dăruieşti
    şi un colţişor cât de micuţ la masa ta?
    În braţele tale duioase de mamă să-l strângi
    pe acel ce-ţi va aduce în viaţa ta fericire
    Şi un cântec de dor românesc în şoaptă să-i cânţi
    şi să-l mângâi atunci când îl vei legăna...

    Opreşte-te! De unde poţi tu, femeie să ştii..
    poate chiar pruncul tău va fi şi nu altul
    Un celebru savant sau poate un pictor vestit
    poate chiar un poiet cu un mare renume...
    Poate un Mihai Eminescu sau un Alexandri
    şi atunci va vorbi despre el tot pământul
    Dar tu bine să ştii că de astăzi totul depinde
    doar numai şi numai femeie... de tine...

    Opreşte-te! Auzi? Întoarce-te la Dumnezeu
    din drumul tău cu învăţături stricate
    Ce astăzi bântuie prin lume într-un ambalaj
    frumos... dar cu urmări distrugătoare...
    De ce vrei zile negre de coşmar cu remuşcări
    de cuget în bezna veşniciei zbuciumate
    În chinuri nesfârşite să ajungi... în plâns şi bocet
    şi-n lacrimi de dureri a morţii îngrozitoare...

    Opreşte-te! Femeie! Doar numai ţie-ţi este dat
    să fii o mamă ce aduce în lume viaţă...
    Să răspândeşti în jur mireasma dragostei curate
    căldura şi parfumul florilor de trandafiri...
    Ascultă! Auzi? Nu-l omorî căci el îţi va mângâia
    obrajii tăi şi ochii la adâncă bătrneţe...
    Şi-ţi va cânta cântarea tainicei iubiri divine
    ce curge din izvorul sfânt a marelor iubiri...

    Opreşte-te! Auzi?


    *******

    RăspundețiȘtergere
  7. Apari un prunc scăldat de cânt şi soare
    Începi cu zâmbet frăgeziu de mai
    Inspiri în jur viaţă şi vigoare
    Vezi tot întinsu-n strălucit alai.
    Pe nesimţite izbucneşti în freamăt
    Zglobiu şi de cunoaştere setos.
    Dar prin răstimpi, al clopotului dangăt
    Îţi sună blând momentul preţios

    Începi să-nfrunţi prin viforul vieţii
    Cu pieptul tremurând prin vijelii.
    Te prăbuşeşti când zorii dimineţii
    Sunt înghiţiţi de norii plumburii.
    Te-ntrebi: rămâne omul numai tină?
    Un chip uitat şi stins într-un album?
    Dar zbuciumul, durerea şi-orice vină
    Vor trece ca şi colbul de pe drum?

    Să lupţi cu răul e inacceptabil.
    Prea-i mic mănunchiul anilor de vis...
    Şi totuşi! Ai ceva inestimabil!
    E sufletul, ce vrea în paradis.
    Şi ce ţi-ar folosi averea lumii
    Când scopul sfânt e să ţi-l mântuieşti?
    Să-l aperi de tentaţiile humii
    Ca în final s-ajungi în slăvi cereşti?

    Nu te gândeşti că anii vieţii zboară?
    De ce zoreşti în tot ce-i efemer?
    De ce-l condamni ca să rămân-afară?
    De ce nu vrei să locuiască-n cer?
    Opreşte-te! Căci viaţa ta apune.
    De vrei să fii cu Cel ce-i veşnic viu,
    Slujeşte-I azi, nu-n ziua când vei spune:
    Aş vrea, dar e târziu, e prea târziu!

    RăspundețiȘtergere